Crezi că știi Blajul?

În 1737 episcopul Inochentie Micu-Klein a mutat la Blaj scaunul episcopal greco-catolic de la Făgăraș. Decizia a schimbat orașul: în jurul reședinței au apărut școlile, tipografia și biblioteca care aveau să facă din Blaj un centru cultural cu mult mai mare decât dimensiunea lui.

Catedrala a fost ridicată în deceniile care au urmat, în stil baroc. Blajul este centrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar din 2005, când Biserica a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie Majoră, poartă titlul de catedrală arhiepiscopală majoră.

Atunci când a ajuns la Blaj, Mihai Eminescu a numit orașul în mod simbolic: Mica Romă.

Școlile Blajului s-au deschis la mijlocul secolului al XVIII-lea, sub episcopul Petru Pavel Aron, și au fost primele școli cu predare sistematică în limba română din Transilvania. Aici apare Școala Ardeleană, mișcarea care a argumentat, cu gramatici și cu istorii, originea latină a limbii și a poporului român.

Ștefan Manciulea (1894–1985), al cărui nume îl poartă astăzi liceul, a fost geograf și istoric, profesor și bibliotecar la Blaj. A trecut, ca mulți dintre colegii lui, prin persecuția regimului comunist.

Grădina Botanică ține de aceeași curte a școlilor. Un oraș mic cu o grădină botanică nu este un accident: este ce se întâmplă când o școală ia botanica în serios timp de două secole.

În secolul al XVIII-lea s-au așezat la Blaj mai mulți călugări greci uniți cu Roma. Cel mai proeminent a fost ieromonahul Leontie Moschonas, un învățat călugăr grec din insula Naxos, care a venit la Blaj împreună cu episcopul Inocențiu Micu, care l-a numit arhimandrit. Moschonas a pus bazele bibliotecii din Blaj și a murit la Blaj în 1758. Biserica își are numele de la călugării greci care au deservit-o inițial.

În perioada Belle Époque paroh al bisericii a fost protopopul Gheorghe Bărbat.

Clădirea este mai veche decât rolul pe care îl joacă azi: a fost ridicată ca reședință nobiliară în secolul al XVI-lea, în perioada Principatului Transilvaniei, și abia după 1737 a devenit reședința episcopilor greco-catolici mutați la Blaj.

Este singura clădire din traseu care a fost, pe rând, palat nobiliar, centru administrativ al unei Biserici și în anii regimului comunist, după scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice, muzeu.

Iuliu Maniu (1873–1953) a fost unul dintre artizanii Unirii de la 1918 și de trei ori prim-ministru al Regatului României. A condus Partidul Național Țărănesc, a fost una dintre puținele voci care au refuzat compromisul atât cu dictatura regală, cât și cu cea comunistă, și a murit în 1953 în închisoarea de la Sighet.

De asemenea, era un greco-catolic convins și a îndeplinit funcția de avocat mitropolitan la Blaj.

„Gostat” este prescurtarea de la Gospodărie Agricolă de Stat, o rețea de ferme de stat din perioada comunistă. Magazinele lor erau prezente în aproape fiecare oraș.

Pe parcursul istoriei, în clădirea care găzduiește actualul magazin „Gostat” au funcționat diverse alte magazine. Le putem identifica fie cu ajutorul documentelor de arhivă și a fotografiilor de epocă, fie cu ajutorul literaturii. Ion Agârbiceanu menționează, în unele opere, aceste magazine.

Ioan Suciu (1907–1953) a fost episcop greco-catolic și administrator apostolic, un om remarcabil de tânăr pentru funcția pe care a purtat-o și cunoscut mai ales pentru munca lui cu tinerii.

În 1948 regimul comunist a scos în afara legii Biserica Greco-Catolică. Episcopii care au refuzat să treacă la Ortodoxie au fost arestați. Ioan Suciu a murit în 1953 în închisoarea de la Sighet.

Pe 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății, Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte episcopi greco-catolici martiri. Ioan Suciu este unul dintre ei.

Inochentie Micu-Klein (1692–1768) a fost episcopul care a mutat scaunul episcopal de la Făgăraș la Blaj și care a cerut, insistent și în scris, drepturi politice pentru români în Transilvania, pe atunci o națiune doar tolerată. A fost chemat la Viena să dea socoteală, a plecat la Roma și nu s-a mai întors niciodată. A murit acolo, în exil, după douăzeci și șase de ani. Cu toate acestea, documentele de arhivă ne atestă că episcopul a păstrat constant legătura cu cei rămași acasă.

Osemintele i-au fost aduse înapoi la Blaj abia în 1997, după mai bine de două secole.

Colegiul îi poartă numele. Capela Arhiereilor, oprirea următoare, este în apropiere.

Ridicată prin grija Mitropolitului Vasile Suciu, în apropierea fostului Institut al Recunoștinței, Capela Arhiereilor a devenit unul dintre cele mai importante așezăminte religioase ale Bisericii Greco-Catolice din România. În 31 octombrie 1937, osemintele a șase arhierei blăjeni au fost aduse aici în procesiune și așezate în cripta capelei. În 2007, după restaurarea criptei, au fost depuse aici rămășițele altor patru ierarhi, astfel încât locul păstrează astăzi memoria a zece arhierei ai Blajului.

Capela este însă și martoră a persecuției comuniste. În noaptea de 31 octombrie 1948, călugărițele refugiate aici au fost evacuate cu forța de autoritățile comuniste, iar lăcașul a fost transformat ulterior în magazie de legume și depozit. După 1990, capela și-a recăpătat funcția bisericească și este astăzi din nou un spațiu al rugăciunii.

Pe 3/15 mai 1848 s-a ținut aici Marea Adunare Națională de la Blaj. Au venit zeci de mii de oameni și au cerut drepturi egale pentru români. Câmpul, din spatele Catedralei, pe care s-au strâns se numește de atunci Câmpia Libertății.

Este singurul loc din traseu care nu este o clădire. Tot aici, pe 2 iunie 2019, Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte episcopi greco-catolici martiri, în fața a peste o sută de mii de oameni. Același câmp, aceeași idee, o sută șaptezeci și unu de ani mai târziu.